Un polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Biroul Rutier Ploiești a intervenit fără ezitare în salvarea unui tânăr ce era să se înece.

Sâmbătă, 20 iulie a.c., în jurul orelor 06:30, aflat în concediu de odihnă în județul Constanța, pe plaja stațiunii Costinești, agent de poliție Lucian Lepădatu, în vârstă de 22 ani, a observat în mare cum un tânăr, care se îndepărtase de geamandură, se zbătea să rămână la suprafață și striga după ajutor.

Fără să stea pe gânduri, tânărul polițist a sărit în mare și a înotat cât a putut de repede, luând totodată cu el și un colac de salvare și reușind să îl aducă la mal teafăr.

Polițistul, deși nu era în timpul serviciului ori în misiune, nu a irosit nicio clipă și, astfel, a reușit să îl salveze pe cel ce s-a aventurat în larg, fără a fi nevoie ulterior de intervenția unui echipaj de salvare.