Ieri, Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat că prima fază a verificărilor dispuse de conducerea IGPR, la nivelul IPJ Timiș, ca urmare a tragicului eveniment în care și-a pierdut viața polițistul Cristian Amariei s-a finalizat.

Conform IGPR, propunerile formulate de comisia de verificare sunt următoarele:

  1. Înaintarea raportului de verificare, către conducerea MAI, în vederea analizării oportunității dispunerii de măsuri, potrivit competenței, față de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. Competența, în cazul inspectorilor șefi, aparține Ministerului Afacerilor Interne, și 2. Declanșarea cercetării prealabile față de următorii:

adjunctul șefului I.P.J. Timiș pe linie de ordine publică

șeful Serviciului Investigații Criminale;

șeful Poliției Orașului Recaș

șeful Servicului de Logistică

agentul din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, care avea în lucru dosarul urmăritului

adjunctul șefului I.P.J. Timiș pe linie de poliție judiciară

șeful Serviciului de Ordine Publică

și cei doi agenți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri

Așa cum deja se știe, pe data de 2 iunie, în timpul unui filtru rutier, Cristian Amariei, la doar 43 de ani, a fost împușcat în gât și piept, în comuna Izvin, din județul Timiș, de Ionel Marcel Lepa, urmărit internațional. După ce a fost prins, Marcel Lepa a fost găsit spânzurat în celula sa, în dimineața zilei de 10 iulie.

Revenind la comunicatul IGPR, comisia care a efectuat verificările a stabilit că „polițistul Cristian Amariei nu avea vestă antiglonț, iar pentru efectuarea misiunii a utilizat un pistol Carpați cal. 7,65 mm, fabricat în anul 1994“.

„De asemenea, colegul său, de la Poliția Orașului Recaș, avea asupra sa un pistol de aceeași marcă. Ambii polițiști aveau câte două încărcătoare a câte 6 cartușe fiecare. De asemenea, verificările comisiei mai evidențiază faptul că, la nivelul I.P.J Timiș, majoritatea vestelor antiglonț fuseseră distribuite la structurile operative, dar 14 s-au repartizat cu ocazia misiunii de prindere a criminalului, acestea aflându-se, până la acel moment, în depozitul inspectoratului. Practic, la data de 02.06.2019, Serviciul de Investigații Criminale avea în dotare 10 veste antiglonț, dintre care două erau repartizate la Compartimentul urmăriri. Cu toate că, la momentul debutului misiunii, vestele antiglonț nu erau utilizate de alți colegi, fiind disponibile, cei doi agenți de poliție care s-au deplasat în localitatea Recaș nu le-au preluat pentru a le avea asupra lor și a le utiliza. Totodată, din verificările efectuate a rezultat faptul că Serviciului de Investigații Criminale Timiș i-au fost repartizate, până la 02.06.2019, 15 maiouri antiglonț și antiînjunghiere“, conform Poliției Române.

IGPR mai arată că „anterior tragicului eveniment, agentul care a plecat în misiune înarmat avea în dotare un astfel de maiou, dar nu l-a luat când a plecat la acțiune“.

„Pe de altă parte, începând cu data de 06.08.2018, la nivelul Poliției Orașului Recaș au fost repartizate 2 maiouri antiglonț și antiînjunghiere. Unul dintre acestea a fost ridicat de un agent din cadrul formațiunii rutiere, iar cel de-al 2-lea, alocat formațiunii de ordine publică, nu a fost preluat din depozit“, conform Poliției Române.

Polițiștii care doresc să își achiziționeze o vestă anti glonț trebuie să scoată din buzunar câteva sute de lei.

Pe site-uri de specialitate o vestă antiglonț camuflaj pădure, antiînjunghiere, kevlar, impecabilă, costă 500 de lei.

Un alt cetățean cere pe o vestă antiglonț „folosită în armată“ suma de 800 de lei.

Pentru 2300 de lei, cei interesați pot achiziționa o vestă antiglonț Mehler Vario System utilizată de trupele de speciale mercenare maritime. „Se află în condiții excelente, este ca și nouă, fiind purtată de câteva ori la exerciții“, se mai arată în anunț.

Ionuț ZAGONEANU