Un singur lucru nu cred că voi înţelege prea curând legat de votul din acest week-end: cum să faci circa 550 de secţii de votare în Constanţa, de pildă, şi doar 441 pentru toată Diaspora?

Ştiţi unde au mai fost cam tot atâtea secţii de votare câte au fost pentru Diaspora? În judeţul Alba. Judeţul Alba a avut 440 de secţii, Diaspora 441.

Cu alte cuvinte, eu înţeleg simplu că oficialii văd întreaga Diaspora ca fiind un fel de Alba.

Nu aş vrea să fiu înţeleasă greşit: îmi place foarte mult judeţul Alba. Dar cum să crezi că toţi românii răspândiţi prin lume pot fi “înghesuiţi” în Alba?

În Anglia au apucat să voteze, potrivit Biroului Electoral Central, un total de 44.655 de români, în 29 de secţii de votare. Nu ştiu sigur câte alte mii au rămas pe-afară la închiderea urnelor.

În Italia au votat 80.210, în 76 de secţii. În Danemarca au apucat să voteze 7.770 de români, în 7 secţii, înainte să se închidă votarea. De asemenea, nu ştiu sigur câţi nu au mai apucat.

Ce s-o mai lungim, au putut vota în total 375.219 români în afara ţării, în 441 de secţii de votare, majoritatea aşteptând ore bune, pe un soare arzător ori într-o ploaie torenţială, să îşi poată exprima votul. Dar nu i-a numărat nimeni pe cei ce nu au mai apucat să voteze.

Iar, spre comparaţie, în judeţul Alba, amintit anterior şi care a avut doar cu o secţie mai puțin faţă de Diaspora, 311.788 de români erau trecuți pe listele permanente, iar totalul votanţilor în cele 440 de secţii de votare a fost de 164.646.

Recunosc că, în anii anteriori în care mii de români au rămas pe dinafara votului, i-am suspectat de rea-credinţă, i-am bănuit că s-au îngrămădit la finalul programului, ţipând apoi că nu mai prind loc. Dar oamenii aceştia s-au trezit cu noaptea-n cap tocmai ştiind prin ce trecuseră în anii anteriori. Şi tot nu au apucat să voteze, unii din ei.

Nu ştiu dacă la mijloc este cu adevărat rea-credinţă din partea oficialilor români ce s-au ocupat de organizarea votului în afară, nu ştiu dacă este prostie, ori dezinteres.

Dar, în condiţiile în care ai mai avut problema asta, de ţi-au rămas cetăţenii pe dinafară la vot, în repetate rânduri, de ce oare să nu o rezolvi? Oare chiar credeţi, stimabililor, că Diaspora e “cam cât judeţul Alba” de mare?

Cecilia ZAGONEANU