Un militar și-a riscat viața ieri, scoțând din mare un turist din București.

Militarul în cauză este plutonierul major Cristian Sapira din Brigada 9 Mecanizată din Constanța. În timp ce se afla cu familia la plajă, el a ajutat la salvarea de la înec a unui bărbat de 50 de ani, aflat în apropierea sa, pe o plajă din stațiunea Mamaia. Victima a fost transportată cu un elicopter SMURD la Spitalul de Urgență Constanța.

Plutonierul major Cristian Sapira din Brigada 9 Mecanizată din Constanța are două misiuni desfășurate în Afganistan.

„Cristian este veteran al teatrelor de operații, a participat până acum la două misiuni în Afganistan, iar acum participă la exercițiul Saber Guardian 19 în poligonul Babadag. Să îl felicităm pe colegul nostru pentru curajul de care a dat dovadă!“, se mai arată într-un mesaj postat de Liga Militarilor Profesioniști.

Amintim că ieri, prin Serviciul Unic de Urgență 112, s-a anunțat că un bărbat s-a înecat, evenimentul fiind localizat în stațiunea Mamaia. Victima a fost dusă la Spitalul Județean Constanța cu un elicopter SMURD.

Ionuț ZAGONEANU