Curente alimentare precum raw/vegan, diete agresive asupra corpului nostru, obezitatea la copii, dar și tentațiile din zona „junk food“ aflate la tot pasul fac pentru mulți dintre noi controlul la un medic nutriționist să fie o necesitate, nicidecum un moft.

Tot mai mulți părinți adepți ai stilului de viață raw/vegan își cresc bebelușii fără aport de proteine animale, supunându-i unui regim ce se poate dovedi defavorabil micuțului om în dezvoltare.

În paralel, abuzurile de anumite alimente aflate pe piață, inclusiv alcool, dulciuri în exces ori sucuri cu sau fără acid pot avea, la rândul lor, efecte nedorite asupra organismului.

În întreg acest context, doctorul Mihaela Iftene, medic nutriționist și diabetolog, a acordat un interviu pentru RealNews, pe parcursul căruia a vorbit atât despre momentul în care trebuie să apelăm la sfatul nutriționistului, cât și despre pericolul adoptării unor regimuri alimentare severe la bebeluși, ori despre obezitatea la copii.

  1. Doamna doctor, aş dori să vă rog să facem un fel de mică introducere, pentru că observ tot mai mulţi oameni ce au o impresie incorect formată despre vizita la un medic nutriţionist, optând pentru un astfel de consult de specialitate exclusiv atunci când doresc să piardă în greutate (eventual, şi rapid dacă se poate) şi mulţi fiind dezamăgiţi de faptul că nu au rezultate-minune într-o perioadă scurtă de timp ori, mai rău, că medicul nutriţionist nu a scos un elixir-surpriză din buzunar, care să le ofere ad-hoc silueta dorită.

Întrebarea mea este: care sunt cazurile în care este indicat să ne prezentăm la un consult la medicul nutriţionist?

Motivul care ne aduce în fața medicului nutriționist poate fi complex. Creșterea în greutate, un stil de viață dezechilibrat, anumite afecțiuni medicale (gută, diabet, dilipidemie) ne pot aduce în fața medicului nutriționist.

Într-adevăr, cheia pentru un slăbit eficient și susținut este reprezentată de o colaborare strânsa între pacient și medicul nutriționist. Această cheie este diferită de la individ la individ, ținând cont de obiceiurile alimentare, alte afecțiuni, ritmul de viață al fiecăruia.

  1. Aş dori, de asemenea, să vă întreb cum putem să ne pregătim pentru un astfel de consult? Este bine să încercăm să aflăm cât mai multe date despre un eventual istoric al bolilor (inclusiv cele ce ţin de sfera nutriţiei) membrilor familiei noastre, pentru a le putea prezenta medicului?

În cursul examenului medical se face o anamneză ( istoric) al bolilor pacientului. De asemenea, avem nevoie de un set de analize medicale recente în funcție de acest istoric, analize recomandate fie de medicul de familie, fie de medicul nutriționist.

  1. Doamna doctor, cu atâtea tentaţii de a devia spre o extremă sau alta câte există în ziua de astăzi, este sau pare să fie foarte greu pentru un om obişnuit să se asigure că mănâncă în mod corect şi că nu face abuzuri de niciun fel. În acest context, aş dori să vă întreb ce alimente ar trebui să nu lipsească din meniul de bază al unui adult sănătos.

Legumele sunt extrem de importante pentu un adult. Atât în stare crudă, cât și în ciorbe sau supe, ele aduc un aport crescut de fibre și vitamine indispensabile pentru om. Carnea ( fiartă, la cuptor sau la grătar) este sănătoasă și indispensabilă. Fructele în cantități moderate, consumate ca atare (mai puțin fresh-uri sau smothie-uri) ne aduc vitamine și fibre. Să nu ocolim nici lactatele sau pâinea, în ciuda diferitelor curente. Moderația este cheia sănătății alimentare.

  1. Totodată, v-aş ruga să ne vorbiţi puţim şi despre alimentele ori grupele de alimente de care ar trebui să ne ferim.

Alcoolul este recomandat în cantități limitate și cât mai rar. El aduce un aport crescut de zahăr, ne stimulează pofta de mâncare mai mult decât am mânca în mod obișnuit. Sucurile (cu sau fără acid) pot lipsi din consumul nostru, chiar și sucul proaspăt stors este recomandat cât mai rar. Despre dulcuri și prăjituri se știe deja că nu sunt recomandate dacă vrem să slăbim, dar și la personele care doresc să aibă un stil de viață sănătos.

  1. Curentul raw/vegan a prins destul de bine şi la noi în ţară şi, pentru acest motiv, v-aş ruga să ne vorbiţi puţin pe acest subiect, explicându-ne, în măsura în care se poate, ce impact ar putea avea asupra organismului unui adult adoptarea unui astfel de regim.

Alegerea unui astfel de regim este o opțiune care trebuie respectată la un adult. Dar, dacă totuși o persoană adoptă un asemenea tip de dietă, trebuie să fie conștientă că anumite vitamine pot fi aduse doar prin consumul de produse de origine animală. Chiar dacă dorim să ținem un astfel de regim, este recomandat să fie ținut pe perioade scurte de timp, raportate la nivelul de efort fizic al fiecărui individ în parte.

  1. Aş dori să rămânem la capitolul raw/vegan şi să vă întreb ce părere aveți despre posibilitatea de a introduce direct copiilor mici acest tip de alimentaţie, încă de la vârste fragede, mai precis o dată cu începerea diversificării. Este recomandabilă şi benefică pentru copil o astfel de abordare?

Regimul raw/vegan nu este recomandat la copii. Copilul în creștere are nevoie de nutrienți care pot fi obtinuți numai dintr-o alimentație diversificată. Copilul ajuns la vârsta adultă poate hotărî pe ce drum să o ia, dar până atunci trebuie hrănit cu alimente din toate grupele alimentare.

  1. Doamna doctor, în ţări cum ar fi Statele Unite ale Americii, o reală problemă o reprezintă obezitatea la vârste destul.de fragede, inclusiv la adolescenţi ori copii chiar mai mici. Aş dori să vă întreb, din datele pe care le deţineți dumneavoastră, cum stă România la acest capitol? Riscăm să ne transformăm şi noi într-o populaţie sedentară, ori obezitatea la copii nu a atins la noi procente îngrijorătoare?

Obezitatea la copil este o problemă de actualitate și în România. Occidentalizarea alimentației, tentațiile din ce în ce mai mari, reclamele agresive, părinții ocupați din ce în ce mai mult pot duce la dezechilibre în alimentația copiilor. Din păcate, și școala are partea ei de vină – orele de sport sunt rare sau inexistente și la școală copiii nu au posibilitatea de a consuma o masă caldă, aceasta fiind înlocuită cu fast-food sau produse de patiserie. Obezitatea la copil este o problemă pe termen scurt (stigmatizare, depresie, probleme de sănătate), dar și pe termen lung, pentru viitorul adult care trebuie să fie sănătos, integrabil în societate și care să își aducă un beneficiu la dezvoltarea acesteia.

Cecilia ZAGONEANU

Foto 1 cu rol ilustrativ, sursa foto: en.wikipedia.org