Victorie în instanță pentru un fost angajat al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dobrogea“ Constanţa! Ieri, Tribunalul Constanța (în rejudecare) a admis acțiunea omului și a decis obligarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dobrogea“ Constanţa „să întocmească o nouă fişă de pensie în ceea ce-l privește pe reclamant, cu includerea în baza de calcul a pensiei a indemnizaţiilor orare de scufundare aferente perioadei aprilie 2016-septembrie 2016“.

Fostul angajat al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dobrogea“ nu poate răsufla încă ușurat, decizia Tribunalului Constanța putând fi atacată la Curtea de Apel Constanța.

De menționat că dosarul s-a mai aflat în atenția Tribunalului Constanța, instanță care, în august 2018, a admis acţiunea și a anulat decizia nr. (…)01.2018 emisă de pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale şi Hotărârea (…).03.2018 emisă de Ministerul Apărării Naţionale prin Comisia de Contestaţii. Pe cale de consecință, magistrații au obligat Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale să emită o nouă decizie de acordare a pensiei militare de stat, prin care să valorifice şi indemnizaţiile orare de scufundare aferente perioadei aprilie 2016-septembrie 2016. „Obligă pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa să întocmească o nouă fişă de pensie, cu includerea în baza de calcul a pensiei a indemnizaţiilor orare de scufundare aferente perioadei aprilie 2016-septembrie 2016“, se mai arată în minute judecătorilor.

Nemulțumiți de această decizie, atât reprezentanții Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, cât și cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dobrogea“ au contestat decizia Tribunalului Constanța la Curtea de Apel Constanța, instanță care, în luna ferbruarie a acestui an, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa, având ca obiect întocmirea unei noi fişe de pensie.s

Așa cum arătam și mai sus, ieri, Tribunalul Constanța (în rejudecare) a admis acțiunea militarului și a decis obligarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ,,Dobrogea“ Constanţa „să întocmească o nouă fişă de pensie în ceea ce-l privește pe reclamant, cu includerea în baza de calcul a pensiei a indemnizaţiilor orare de scufundare aferente perioadei aprilie 2016-septembrie 2016“.

Sursa foto (ilustrativ):  Facebook Centrul de Scafandri

Ionuț ZAGONEANU