Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, va fi adus luni, 20 mai, în România, din Madagascar. Radu Mazăre are de executat o pedeapsă de 9 ani de închisoare aplicată de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul Retrăcedărilor din Constanța.

Tot azi, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României are loc un nou termen în apelul dosarului Campusului Social Henri Coandă, cauză în care fostul primar al municipiului Constanța, acuzat de luare de mită și de fals în declarații (3 infracțiuni), a fost achitat în primă instanță, însă a primit o amendă penală de 5000 de lei.

Tot în acest dosar, fostul senator Alexandru Mazăre este bănuit de complicitate la luare de mită şi de fals în declaraţii (trei infracţiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reţinut infracţiunea de dare de mită. În primă instanță, după schimbarea încadrării juridice, magistrații au decis condamnarea lui Alexandru Mazăre (…) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală și achitarea acestuia pentru complicitate la luare de mită, pe motiv că fapta nu există.

Asta în timp ce Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitate de primar al Municipiului Constanța, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire locuințe modulare grupate in Campusul Social “HENRI COANDA”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al mun. Constanța.

Pe fondul demarării acestui proiect, inculpatul Morgenstern Avraham, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale, a dorit să își asigure câștigarea licitației ce urma să fie organizată. Astfel, în cursul anului 2011, omul de afaceri i-a remis primarului municipiului Constanța, Mazăre Radu Ștefan, suma totală de 175.000 de euro, pentru ca acesta să-i faciliteze câștigarea licitației ce avea ca obiect contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro).

Precizăm că din suma totală de 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferați către contul personal al primarului Mazăre Radu Ștefan și 80.000 de euro către contul pus la dispoziție de fratele său Mazăre Alexandru, ambele fiind deschise la o bancă din Israel.

Banii, primiți în mai multe tranșe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate.

În schimbul acestor sume de bani, inculpatul Mazăre Radu a efectuat o serie de demersuri ce intrau în sarcina atribuțiilor sale de serviciu (ex. inițierea unor hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziție sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de inculpatul Morgenstern Avraham).

În declarațiile de avere formulate în perioada 2011-2012, inculpații Mazăre Radu Ștefan și Mazăre Alexandru nu au menționat conturile personale deschise la o unitate bancară din Israel și nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților Mazăre Radu Ștefan și Mazăre Alexandru. De asemenea, s-a mai dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de 18.550 euro și 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu ocazia percheziției domiciliare. Pe parcursul anchetei penale, procurorii au utilizat documente bancare obținute în cadrul activității de cooperare judiciară în materie penală cu autoritățile competente din Israel, Cipru, Lichtenstein și Austria.

Alte condamnări

În Dosarul Polaris, cauză instrumentată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, Radu Mazăre este acuzat de luare de mită (3 infracțiuni), abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale). Recent, în acest dosar, Radu Ștefan Mazăre, primar al municipiului Constanța, a fost condamnat la nouă ani și zece luni de închisoare, deciza nefiind una definitivă.

Într-un alt dosar, cel al unor terenuri din Mamaia aparent subevaluate, Tribunalul Constanța a decis condamnarea lui Radu Mazăre la aproape 7 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă, ea fiind atacată la Curtea de Apel Constanța.

Ionuț ZAGONEANU