Cred că e momentul să vorbim despre adevăratele probleme pentru pompieri.

De când cu tragedia Colectiv, adusă periodic aminte pe platformele de socializare mai ales în perioadele care preced trecerea încă a unui an de la groaznicul eveniment şi ignorată cu lejeritate în restul timpului, am fost puşi faţă în faţă cu o tristă, dureroasă şi insuportabilă realitate: nu avem spitale de arşi, nu avem cum să tratăm competent victimele unor astfel de accidente, nu avem oamenii, aparatura, spaţiile care să gestioneze corect (prin prisma respectării dreptului la viaţă, în primul rând) astfel de situaţii.

Aşa cum spuneam anterior, acest gând pasager ne întunecă doar periodic gândurile, căci până la următoarea comemorare Colectiv uităm iar. Aici mă refer la norocoşii (căci sigur pot fi astfel numiţi) ce nu au fost implicaţi direct, la politicienii care nu au pierdut atunci pe nimeni în tragedie, inclusiv la cei ce şi-au pierdut doar scaunele de conducere.

Dar nu aici voiam să ajung. Ideea este că, scurt pe doi, România nu are resursele umane şi financiare şi logistica să se ocupe competent de victimele grave unor incendii.

Iar în acest context, de curând am realizat (spre ruşinea mea) că avem o întreagă categorie de oameni afectați de acest aspect.

Dincolo de victimele efective ale unor incendii, ce ne facem, domnilor politicieni, cu victimele potenţiale, cu cei ce îşi riscă de fiecare dată viața şi integritatea corporală pentru a-i salva pe ceilalți, pentru a salva bunurile şi viețuitoarele?

Exact, despre pompieri este vorba, despre pompierii noştri, atât de ingrat răsplătiți prin vorbe de ocară total nemeritate şi tăieri de sporuri şi câte şi mai câte.

Ce ne facem, domnilor politicieni, domnilor responsabili cu gestionarea banilor publici, cu aceşti eroi ai nimănui, care îşi riscă sănătatea de fiecare dată când intră într-o casă ce arde, de fiecare dată când sting un “banal” incendiu de mirişte, de fiecare dată când salvează oameni şi bunuri din focul nemilos?

Pentru a înțelege cu ce avem de-a face, să privim problema aşa cum o expune, pe o platformă de socializare, un fost astfel de erou şi aşa cum o ştiu şi o resimt direct toţi cei ce se confruntă cu ea zilnic.

Astfel, lucrurile privite din față, din prima linie a focului, să spun aşa, se văd după cum urmează: „faptul că nu există în România un spital în care să fie trataţi pacienţii cu arsuri grave şi să aibă şanse reale de recuperare este o mare problemă pentru pompieri“, spune fostul pompier. Și astfel, pompierii, „în lipsa unor asigurări de viaţă care să acopere şi astfel de situaţii, la care sunt cu siguranţă foarte expuşi, ei se află clar la mila autorităţilor“.

Şi, ca tabloul sumbru zugrăvit pentru aceşti eroi să fie complet, par să fie probleme și la capitolul echipamentelor de protecție, potrivit sursei citate:

„Echipamentele. Foarte multe dintre ele, au fost date în dotarea pompierilor la angajare, în 2006 – 2007. În 12 – 13 ani de utilizare, acestea au fost spălate cel puţin o dată la 2 luni, dacă nu, chiar după fiecare intervenţie mai grea, deci de aproximativ 100 de ori. După atâtea spălări, nu-i de mirare că absorb apă şi iau foc. Ignifugarea la care a fost supus materialul fiind de mult timp doar o poveste“, spune fostul pompier.

Aşa cum am precizat anterior, aceste vorbe, citatele nu îmi aparţin. Sunt cuvinte ale oamenilor ce s-au lovit de astfel de situații, dar mă îndoiesc că echipele de pompieri din teren le-ar putea nega.

Adevărul este că pompierii adevăraţi, cei care efectiv îşi riscă viața la intervenţii, sunt tot cei de la care avem pretenția să facă din r…t bici, vorba românului.

La capitolul imagine, aplicații, exerciţii, totul e bine şi frumos, aşa cum se întâmplă de obicei peste tot în teorie. Practica, însă, este cea care ne omoară. Iar pe unii dintre pompieri chiar îi omoară cu zile. Accidente s-au întâmplat şi anchetele de obicei au ajuns la concluzia, previzibilă poate, că mortul e de vină.

Iar dacă tot merge treaba pe principiul „unde-i ordin, cu plăcere“, eu zic să se dea ordin pompierilor să nu se mai rănească în misiuni, să nu mai moară, să nu mai sufere arsuri de orice fel. Iar cine nu respectă ordinul să fie tras la răspundere. Eventual, post-mortem.

Cecilia ZAGONEANU