Tudorel Dobre, avocat suspendat în cadrul Baroului București, președinte al Camerei de Comerț Bilaterale România – Kuweit, trimis în judecată de DNA Constanța, pentru trafic de influență, a fost achitat definitiv.

Decizia a fost luată azi de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

Conform DNA, în cursul anului 2013, inculpatul Dobre Tudorel ar fi pretins și primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 40.000 euro.

„În schimbul acestei sume de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra lucrătorilor de poliție care instrumentau o cauză penală în care erau cercetați martorul și o altă persoană și a promis că îi va determina pe aceștia să procedeze într-o manieră care să conducă la soluții favorabile față de cele două persoane.

De asemenea, în datele 09 respectiv 15 decembrie 2016, inculpatul i-a mai promis martorului că îi va determină pe funcționarii din cadrul unui penitenciar, asupra cărora a afirmat că are influență, să îi creeze o situație cât mai ușoară martorului pe durata executării pedepsei“, potrivit DNA.

Ionuț ZAGONEANU