Cinci ani! Atât ar trebui să stea în spatele gratiilor un militar de la UM 02144 Mangalia, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, victima fiind o minoră.

Azi, judecătorii au decis condamnarea individului la cinci ani de închisoare cu executare efectivă. Hotărârea nu este definitivă.

Mai mult, potrivit judecătorilor, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; lit. b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; lit. f) – dreptul de a fi tutore sau curator; lit. k) – dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; lit. n) C.pen. – dreptul de a comunica cu persoana vătămată minoră (…) şi cu reprezentantul legal al acesteia, numita (…), sau de a se apropia de acestea și lit. o) C.pen. – dreptul de a se apropia, la o distanţă mai mică de 300 metri, de locuinţa victimei, de şcoala şi de locurile unde victima efectuează activităţi sociale, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În continuare, inculpatul va rămâne în stare de arest la domicilu, până la o decizie definitivă.

De menționat că fostul militar a fost obligat să achite copilei 6.000 de euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plăţii, cu titlul de despăgubiri civile pentru daune morale.

Surse judiciare au declarat pentru RealNews.ro faptul că inculpatul ar fi avut o relație cu bunica minorei. La un moment dat, inculpatul ar fi agresat-o sexual pe copilă, în sensul că i-ar fi spus să-i atingă penisul.

Ionuț ZAGONEANU

Foto cu rol ilustrativ