Scene incredibile în traficul autohton: după ce a urmărit maşina o bună bucată de drum, un poliţist rutier a fost nevoit să se arunce în faţa unui Mercedes Benz GLA, pentru a determina şoferiţa din Bucureşti să se oprească, într-un final, pentru a fi legitimată.

Femeia claxonase abuziv, potrivit polițiştilor, pe o porţiune de drum unde traficul era blocat, iar când a fost oprită de oamenii legii ea a părăsit zona, refuzând legitimarea, după cum au consemnat polițiştii.

Întregul caz a ajuns pe masa judecătorilor din Sinaia, unde şoferiţa a contestat amenda de 1.750 de lei pe care o primise pentru că ar fi folosit abuziv mijloacele de avertizare sonoră. Totodată, şi dreptul de a conduce îi fusese suspendat, prin acelaşi proces-verbal, pe o perioadă de 30 de zile.

În cererea de chemare în judecată, în care a cerut anularea amenzii primite, femeia a declarat că faptele s-au produs în timp ce încerca să ajungă cu maşina din Bucureşti în Predeal.

Alături de ea, în Mercedes se aflau mai multe persoane, printre care şi copii.

Şoferiţa a explicat că, la intersecția dintre drumul de centură din Sinaia şi drumul principal la ieşirea din Sinaia spre Buşteni, traficul era blocat pe drumul principal, iar centura era liberă, din ce putea observa ea.

În documentele menţionate pe site-ul www.rolii.ro, se arată că şoferița a scris următoarele în cererea de chemare în judecată:

“Deşi traficul era degajat pe drumul de centură, traficul pe drumul principal a fost blocat, aproximativ 15-20 de minute, în mod nejustificat, în opinia participanților la trafic, care observau că pe centură aproape nu mai treceau mașini, în vreme ce pe drumul principal coada de mașini ajungea undeva spre Castelul Peleş şi poate chiar mai departe”.

Şoferiţa din Mercedes-ul GLA a mai precizat că “în aceste condiții, s-au auzit câteva claxoane, moment în care polițistul dintr-una dintre mașinile de poliţie aflate la faţa locului a adresat prin megafon întrebarea de ce se claxonează, că există cineva care dirijează traficul”.

Femeia a mai spus că ea s-a oprit “civilizat” lângă maşina polițistului şi i-a explicat “absolut politicos” motivul pentru care claxonau şoferii.

Conform sursei citate, “petenta (şoferiţa, nr.) a relatat că polițistul i s-a adresat pe un ton foarte dur, deşi probabil că observase că este însărcinată într-o lună avansată, să tragă pe dreapta deşi era deja oprită. I-a spus politicos că atâta a avut să îi spună şi a plecat urându-i o zi bună”.

Ulterior, feneia a plecat ca şi cum nimic nu se întâmplase spre propria maşină şi şi-a continuat drumul, deşi polițistul îi spusese anterior să tragă pe dreapta.

Astfel, în mod abuziv (în opinia şoferiţei din Mercedes-ul GLA), poliţistul a venit cu girofarul pornit după ea

Pe de altă parte, reprezentanţii Inspectoratului Județean de Poliţie Prahova, de care aparţine Poliția Sinaia, au solicitat judecătorilor să menţină amenda aplicată.

Autorităţile au arătat că “la cererea agentului de poliție, [femeia] a refuzat să prezinte pentru control permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, actul de identitate și celalte documente prevăzute de lege”.

Mai mult, au spus oficialii IPJ, şoferiţa “nu a respectat indicațiile polițistului rutier în sensul că, după ce a fost oprită în trafic, a părăsit zona, refuzând legitimarea, fiind necesară încă o urmărire și mai apoi oprire pentru a fi identificată”, potrivit www.rolii.ro.

De altfel, în urma analizării dovezilor din proces, judecători au concluzionat că “deși petenta a contestat situația de fapt reținută, nu a produs nicio dovadă de natură să înlăture ca netemeinice constatările agentului constatator, aceasta neproducând probe cu care ar fi putut, eventual, sa facă dovada susținerilor sale”.

Ba mai mult, după ce au vizionat înregistrările depuse la dosar, judecătorii au observat că “a fost nevoie ca agentul de poliţie să se arunce în faţa mașinii pentru a o opri pe petentă, după ce a urmărit-o cu maşina poliţiei o bună bucată de drum”.

În întreg acest context, instanţa a decis că nu se impune anularea amenzii primite de şoferiţa din Mercedes-ul GLA care îl făcuse pe poliţist să i se arunce în fața maşinii pentru a o putea legitima.

Cecilia ZAGONEANU